O fantasmă a perfecţiunii–Lolita

Lolita lui Vladimir Nabokov era de multă vreme pe lista mea de lecturi şi de câteva luni prindea praf în bibliotecă, când într-un final i-a venit rândul să se dezvăluie sub cei patru ochi din dotarea cititorului însetat de cuvinte. Subiectul relaţiei imorale dintre un bărbat matur şi o fată în pragul adolescenţei nu-mi era străin, cartea fiind un clasic al secolului XX, ce a introdus în vocabularul modern numele Lolita ca arhetip al nimfetei, dar ce comoară literară se ascundea în spatele titlului faimos nu am avut nici cea mai vagă idee.

Îmi place să mă văd ca un cititor ordonat şi oarecum meticulos. Pe lângă notiţele pe care le iau de câţiva ani din cărţile pe care le consum, studiez puţin autorul înainte de a începe să-l citesc (Wikipedia mă ajută mereu să încep a-mi forma o idee) şi rareori purced la lectură fără să ştiu subiectul măcar arhivat într-o frază. Cumpărasem recent Lolita, în ediţia din 2008 scoasă de Polirom şi eram gata de buchisit când am avut o revelaţie: rusul Nabokov şi-a scris capodopera în engleză, în cei 20 de ani în care a creat şi a predat literatură în Statele Unite. Am pus mâna pe Kindle şi m-am cufundat în lectura Lolitei în cuvintele exacte ale lui Nabokov. A fost o minunată revelaţie!

Romanul curge la persoana I, ca o confesiune a lui Humbert un bărbat de 37 de ani care, conştient de monstruozitatea propriilor gânduri şi fapte, rememorează povestea sa de dragoste cu Lolita, o copilă de 12 ani. Obsesia bolnavă îl conduce într-o fantezie care devine o incestuasa realitate şi Nabokov îl trimite într-o călătorie iniţiatică a cărei final pare să fie doar un nebănuit de rece Iad al ostracizării. Dagoste imatură sau pasiunea neîmpărtăşită, viol sau incest, dependenţa sau sclavie, demoni ai dorinţei sau îngeri ai inocenţei pierdute, nimic nu e explicit în cartea asta, aici se vede geniul scriitorului. Totul e implicit, imaginaţia fuge în toate direcţiile năucită de durerea şi pasiunea care respiră din pagini şi chiar dacă ştii care e finalul, nu vrei să se termine frazele acelea întortocheate şi metaforele superbe care te ţin lipit de roman.

Lolita m-a încântat prin limbaj, e prima carte pe care o citesc la care ideile, povestea şi feeling-ul trec în umbra ţesăturii de cuvinte care răsucesc engleza pe toate părţile şi te fac să simţi că vocabularul tău, adunat în 20 de ani, e o simplă carte de colorat. Frazele lungi sunt mici opere de artă chiar scoase din context, dar felul cum sunt împletite pe firul narativ conectează fiecare neuron funcţional la poveste şi aproape hipnotizează până la concluzia scurtă care mereu vine ca o lamă rece şi te loveşte, te marchează prin simplitate şi adesea prin cinism. De câteva ori în timpul lecturii puteam să jur că-l vedeam pe Nabokov zâmbind şiret pe fundalul textului.

There was in the fiery phantasm a perfection which made my wild delight also perfect, just because the vision was out of reach, with no possibility of attainment to spoil it by the awareness of an appended taboo; indeed, it may well be that the very attraction immaturity has for me lies not so much in the limpidity of pure young forbidden fairy child beauty as in the security of a situation where infinite perfections fill the gap between the little given and the great promised the great rose gray never to-be-had.

Lolita e o carte fermecătoare, o tragedie modernă a copilăriei furate, a unei iubiri neîmpărtăşite şi, în final, a unui implacabil demon care consumă două suflete. Merită statutul de clasic de secol XX şi merită citită şi recitită, e de o frumuseţe estetică greu de descris cu vocabularul meu de carte de colorat. Dacă începeţi lectura cu vreo prejudecată, vă promit că nu rămâneţi cu ea până la sfârşit.  

Pentru veteranii limbii engleze e musai de citit cartea asta aşa cum a fost ea scrisă, experienţa e minunată. E muncă grea, dar satisfacţia e pe măsură. Am citit pasajele care mi-au plăcut cel mai mult şi în română, dar în ciuda dorinţei şi strădaniei traducătorului de a păstra muzicalitatea textului original, nu ai cum să nu pierzi din note pe un portativ atât de bogat. 

5 thoughts on “O fantasmă a perfecţiunii–Lolita”

  1. Nu sunt eu o devoratoare de carti, dar inevitabil (se intelege cred de ce:)) de mult tot voiam sa citesc si eu cartea asta. Dupa ce am citit despre experienta ta CLAR ma duc sa o caut sa vad si eu cam pe la ce varsta se incadreaza vocabularul meu de carte de colorat!:)

  2. 🙂 ms ms…eu sper sa o gasesc aici unde sunt eu…ca numai in engleza o pot gasi oricum! Si sa stii ca trec pe aici de cate ori am ocazia! Spor la scris…ca o faci bine!:)

  3. Am vazut pe Facebook ca nu esti pe-aproape, nu stiam. Bine faci, by the way. Nu-i pericol de Romana la tine, deci… lectura placuta 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *