Un veac de singurătate

Îmi place să călătoresc prin ochii minţii în ţinuturi unde trupul nu poate ajunge cu aceeaşi uşurinţă precum gândul. Pentru asta mă folosesc de cărţi. Am răscolit cam toată Europa şi m-am îndrăgostit iremediabil de Rusia, i-am descoperit pe americani şi a lor literatură cosmopolită, am ajuns până în Africa de Sud şi Japonia în plimbările mele, dar de America Latină nu m-am apropiat decât prin Jesus Diaz şi al său roman Cele patru fugi ale lui Manuel. Venise vremea să-l întâlnesc pe Gabriel Garcia Marquez.

Am incept să citesc Un veac de singurătate cu o oarecare reticenţă, derivată probabil de aerul mistic pe care cartea asta îl avea în imaginaţia mea. Nu mi-a plăcut la început. Istoria familiei Buendia şi a satului imaginar Macondo e obositoare şi nu se întrevede o perspectivă a unui sens oarecare al poveştii dacă priveşti cronologia şi seria încâlcită de bărbaţi cu numele de Jose Arcadio sau Aureliano. Am rămas cu volumul în mână intrigat de scriitura pe alocuri hipnotizantă a lui Garcia Marquez, în ciuda faptului că, trecând de jumătate, tot nu m-a încântat povestea. Totuşi, am simţit cum destinele recurente din jocul nebun al geneticii mă duc undeva şi am rămas iarăşi cu Un veac de singurătate sub ochelari.

Forţa cuvintelor care pietruiesc calea declinului familiei Buendia din ultima treime a cărţii m-a făcut să-mi împărtăşesc gândurile de lectură cu voi. Paginile de final sunt desăvârşite artistic, respiră zbuciumul celor şapte generaţii care au populat lumea fantastică în care fantomele şi oamenii vii trăiesc sub acelaşi acoperiş care le-a văzut consumându-şi tragicele destine. Spre final scriitorul apasă pe cuvinte, devine dur şi pare că face dreptate vieţii sufocând blestemul şi din nou… hipnotizând cititorul cu a€œinsomnia indoielii” de care suferă orice om măcar o dată.

Era terorizat de tot ce-l înconjura şi era pregătit să-i fie frică de tot ce putea întâlni în viaţă: femeile de pe stradă, care stricau sângele; femeile din casă, care năşteau copii cu coadă de purcel; cocoşii de luptă care provocau moarta oamenilor şi remuşcări pentru toată viaţa; armele de foc, care numai dacă le atingi şi te condamnau la douăzeci de ani de război; întreprinderile nechibzuite, care nu aduceau decât dezamăgire şi nebunie; şi, în sfârşit, tot ceea ce fusese creat de Dumnezeu în nemărginita lui bunătate, dar fusese pervertit de diavol.

Impresia de final a fost aceea a unei cărţi despre tot ce a trăit omenirea vreodată. Un veac de singurate vorbeşte despre dragoste pătimaşă şi ură neîmpăcată, despre singurătate ca înger al păcii cu întreaga lume şi ca demon al sufletului care trăieşte în virtutea inerţiei trupului, despre focul sângelui, despre război şi despre familie, despre tot ce a fost vreodată în lume. N-am regretat că am citit-o, dar cred că e o lectură pentru zilele bătrâneţii, când sufletul şi mintea se vor fi copt îndeajuns. Cred că merită să ai răbdare pentru lecturile mature.

Cuvintele pe care un scriitor le alege pentru a ucide un personaj îl fac mare sau oarecare. Gabriel Garcia Marquez e mare. De ce? De asta:

Văzu o femeie costumată toată în aur, pe ceafa unui elefant. Văzu un dromader trist. Văzu un urs îmbrăcat în olandeză, cara marca ritmul fanfarei cu un polonic şi o tingire. Văzu clovni făcând piruete în coada coloanei şi văzu din nou chipul mizerabil al singurătăţii sale, după ce trecuse tot şi nu mai era nimic de văzut decât golul luminos al străzii, aerul plin de furnici zburătoare şi câţiva curioşi aplecaţi deasupra prăpastiei incertitudinii. Se duse atunci sub castan gândindu-se la circ şi voi să continue să se gândească la el în timp ce urina, dar nu mai găsi nici o urmă din el în amintirile sale. Îşi vârî capul între umeri ca puii de găină şi rămase nemişcat, cu fruntea lipită de trunchiul castanului. Familia nu află decât a două zi, când Santa Sofia de la Piedad, voind să meargă în fundul grădinii pentru a arunca gunoiul, simţi cum atenţia îi este atrasă de zborul vulturilor care coborau.

13 replies added

  1. Corwin August 29, 2011

    S-ar putea să ai dreptate (ca de obicei :P) și să fie o problema lectura asta prea devreme. Cu ceva ani în urmă pe mine m-a lăsat cu un gust de-a dreptul amar. Am admirat și eu scriitura lui Marquez dar recunosc că nu l-am înțeles.
    Abia aștept să-mi recomanzi altceva de el, poate reușesc să mă împrietenesc și cu bătrânul columbian…

  2. Vlad September 5, 2011

    Iti dai seama cam cata dreptate o sa am daca apuc batranetea?
    Toamna patriarhului o am in biblioteca, dar nu ma atrage prea tare, poate gasesc ceva cu dinozauri si roboti 😀

  3. Andra October 17, 2011

    Eu am citit Dragoste in vremea holerei si mi-a placut tare, tare mult si nu pare, precum Un veac de singuratate, o lectura pentru batranete. Nu povestea in sine m-a captivat (pentru ca nu ma innebunesc dupa telenovele), ci toate tipurile de dragoste descrise in carte (incredibil de multe, ca sa fiu clara).
    Am mai citit primul volum din autobiografia lui, Vivir para contarla (A trai pentru a povesti). Daca va intereseaza putin despre meseria de jurnalist din perioada aceea tumultoasa si despre relatia cu Fidel Castro, v-o recomand cu caldura.

    Un veac de singuratate am citit-o intr-a XI-a, ca noi aveam lectie de Literatura universala (mare noroc!). Dar pe-atunci n-am inteles mare lucru si am si abandonat lectura pe la mai putin de jumatate din roman. Tot ce tin minte din poveste e cum manca sora-sa pamant si lumea n-o putea potoli. Ulterior, am aflat ca faza asta chiar era pe bune.

  4. alexandra December 6, 2011

    Intamplator am dat peste acest blog si daca tot am vazut ca se vorbeste de Marquez, care pentru mine este un simbol al celor scrise si nescrise pe lumea asta, va recomand sa cititi Toamna Patriarhului;am citit toate romanele lui,si cred ca este acesta e cel mai bun dintre toate; una din cele mai minunate si triste povesti din literatura; din pacate nu imi gasec cuvintele pentru a dovedi desavarsirea acestei capodopere, de aia eu sunt un simpu cititor si Marquez e MARQUEZ 🙂 Merita din plin lectura si veti vedea ca va deveni o carte de referinta pentru voi!:)

  5. Apple Pie December 18, 2011

    @Andra: Rebeca suferea de sindromul Pica. Eu am studiat mai intai sindromul in facultate si nu am fost chiar surprinsa cand am intalnit aceasta “practica” in cartea lui Maquez.

    “Un veac de singuratate” a devenit o capodopera si pentru ca este bazata (cartea) pe o documentare ampla si pe o buna cunoastere a psihologiei. La inceput si mie mi s-a parut usor neinspirata alegerea acelorasi nume (pentru ca exista riscul ca cititorul sa se “piarda”), insa pe masura ce se continua lectura, motivul devine mai limpede si ajungi sa iti spui ca nu ar mai fi avut acelasi farmec daca personajele ar fi avut alte nume.

    Si mie mi-a placut ultima parte a cartii si indeosebi finalul. Chiar daca e inchis, te lasa cu semne de intrebare vis-a-vis de iubire, ura, evolutie, involutie, cunoastere, ignoranta si, nu in ultimul rand, singuratate.

  6. Delia January 7, 2012

    Ma simt usurata ,pt ca impartim oarecum aceeasi parere.
    Am inceput si eu cartea si inca ma lupt sa-mi placa,sa ma capteze.Limbajul este greoi ,deosebit de detaliat si parca tema nu imi trezeste indeajuns interesul.Dar nu ma dau batuta;)
    “Dragostea in vremea holerei” geniala cum bine a spus si argumentat cineva mai sus.
    Poate Vargas Llosa(autor peruan,2010 Premiul Nobel pt literatura) de ex. “Paradisul de dupa colt ” “Orasul si cainii”…Tare m-ar interesa recenzia ta

  7. Christian Gustman Carsuteldo January 20, 2012

    Ma gandesc de ce sunt oamenii asa chiar eu am fost criticata pt o chestie privitoare la o carte si mai nou daca citesti iti dai importanta .

  8. gabi2ctin January 30, 2012

    dap, cartea nu e pentru orice varsta …cei tineri se pot abtine sa o citeasca prea devreme , cand inca nu esti copt la minte si n-ai trecut prin prea multe greutati (nu te dor oasele la schimbarea vremii, nu ai luat in greutate …)experiente , etc.
    sigur , concluzia e una singura ….trece vremea dar nu si timpul, istoria se repeta redundant si obsesiv.

  9. Pingback: Cărțile mele esențiale | Vlad Bogos

    […] Un veac de singurătate(Gabriel Garcia Marquez) – Mi-e greu să explic de ce încă mă gândesc la cartea asta, în care moartea și viața se împletesc și se topesc una în alta și tot ce contează e, firesc, iubirea. […]

  10. Anca November 13, 2015

    Am inceput cartea aceasta si ma regasesc in fiecare citat “contra” sa zic asa..ei.
    Nu imi place deloc; si nu o inteleg deloc. Nu e felul meu de a lasa o carte nefinalizata; dar e foarte ciudata pe alocuri.
    Ai undeva o lista a unor carti calitative din punctul tau de vedere?

    Multumesc 🙂

Leave your comment