Primul an de publicitate

Am avut o mică satisfacție intelectuală pe finalul de an 2013 – apariția cărții lui Petre Barbu – Primul an de publicitate. Trecuseră câteva luni de când susținusem cu o infimă donație pe platforma de crowd-funding we-are-here.ro apariția unui volum de interviuri cu oamenii din momentul zero al publicității românești din anii de după Revoluție. Uitasem de proiect, crezându-l pierdut prin mormanul de cauze ce râvnesc atenție și finanțare în online, când aflu de pe FB că ideea era deja în tipografie! Câteva zile mai târziu, primeam coletul și mă apucam de citit, iar anul 2014 îl începem cu povestea unui început.

Prima jumătate a anilor 90 a însemnat reinventarea României sufocate de comunism într-un fluture nătâng al capitalismului, răsărit din cenușa unor mentalități care încă nu au ars în totalitate nici astăzi. Primul an de publicitate nu e o carte despre profesioniști, ci despre pionieri. În acele vremuri eu îmi sugeam cu succes șosetele în școala primară, așa că n-am cum să pretind că înțeleg în totalitate cum se respira aerul acelor zile, dar e logic să presupunem împreună că în toată România oameniii învățau să existe în noua ordine mondială pornind de la același proverbial genunchi al broaștei. Atunci au început marile afaceri românești, atunci s-a aprins spiritul antreprenorial al unor oameni deștepți care fuseseră legați de mâini mai înainte sau care abia scăpaseră de sostele umede din anii de școală și pășeau într-o lume nouă. Orice lume nouă își așteaptă inevitabilii purtători de steag și asta au fost primii antreprenori din industria românească de publicitate. Ce au făcut ei atunci când nu există nimic? Ce ar fi putut să facă în advertising câțiva ingineri electroniști, un profesor de Politehnică, un arhitect, un cameraman și alți câțiva entuziaști? Au improvizat…

Petre Barbu conduce fiecare dintre cele 13 interviuri către anii de început ai fiecărui subiect. Ce au făcut înainte de advertising? Cum au ajuns acolo? Cum au fost primii clienți? Ce înseamnă banii? Dar talentul? Răspunsurile vin direct sau prin anecdote de-a dreptul bizare pentru cititorul din 2014, conturând profilele oamenilor din spatele advertising-ului autohton și schițând lumea pestriță și sălbatică a tranziției românești în care industriile ce lipseau economiei post-socialiste s-au infiltrat deschizând drumuri frumoase celor care au îndrăznit să pășească în necunoscut. Primul an de publicitate e o carte despre trenuri prinse la timp, cum puncta Veronica Savanciuc într-unul dintre interviurile care mi-au plăcut cel mai mult, alături de cele cu Mihail Vârtosu (fost manager la Grey România), Radu Florescu (fondatorul Saatchi&Saatchi România) sau Ștefan Iordache (COO Leo Burnett România). Copios m-am distrat discuția cu Bogdan Enoiu, directorul general McCann-Erikson din România, care povestește cum, în ’94, la amicalul României cu Anglia pe Wembley, pusese panouri publicitare pe legendarul stadion englez:

Cu cinci minute înainte să înceapă meciul, au venit pompierii la mine și m-au întrebat dacă pânza panourilor este ignifugată. Nu, de unde pânză ignifugată? Atunci trebuie să le dai jos! Băi, voi sunteți nebuni, cum să le dau jos, luasem banii de la ăia din țară! Și atunci am dat cu furtunul cu apă de la pompieri pe panouri ca să le… ignifugăm! Și după meci m-a întrebat clientul de la Johnny Walker de ce panoul său era mai închis la culoare și de ce se vedea că e muiat. Circul lumii!

Primul an de publicitate e o lectură plăcută și ușoară, care poate inspira corporatistul, artistul sau rebelul fără cauză, o carte cu o energie faină pe care o recomand oricui s-a gândit măcar o dată la publicitate ca la o carieră alternativă și oricui se uită cu plăcere la Apropo TV-ul lui Andi Moisescu. O găsiți la Cărturești sau direct la Editura Tandem Media. Oamenii din advertising ar citi-o ca pe o cronică istorică, dar eu aș recomanda cartea lui Petre Barbu studenților. Nu mai am să vă spun nimic, urmatorele paragrafe sunt scrise pentru studentul (el sau ea) care citește aceste rânduri, puțin intrigat de subiect și motivat de perioada sesiunii în care ar face orice numai să nu se contamineze cu materia de curs. O spun pentru că știu, vorba marelui poet bucureștean Uzzy, de la BUG Magia. Mafia, pardon… Deci, pentru studentul care citește aceste blog:

Nu contează că îți tocești coatele și creierii prin Politehnică, ASE sau la o universitate particulară, chiar nu are nicio importanță specialitatea pentru care tragi de diploma care nu-ți va servi la nimic peste câțiva ani. O faci de frică sau de gura părinților sau poate chiar din naivitate, dacă nu câte puțin din toate, dar când vei trage linie, vei avea doar un carton nominal fără valoare. De aceea e bine să ții ochii larg deschiși, să experimentezi, să citești de pe mai multe rafturi ale librăriei sau ale internetului, pe scurt să guști din toate câte puțin. Nu ai de unde știi ce vrei să faci, școala nu te ajută cu asta, drumul tău e numai al tău. Nu cred că cineva se poate apuca de publicitate citind cartea asta, cum nu s-a apucat nimeni de mers pe apă după lectura Bibliei, dar poveștile unor oameni atât de diferiți ajunși pionieri ai unei lumi noi te vor inspira fără greș. Vremea viselor e acum, dragii mei studenți, n-o lăsați să treacă fără măcar o poveste de spus peste ani unui alt Petre Barbu, într-o altă carte, despre o altă industrie nouă pe care voi ați adus-o de la vis la realitate. Spor!

Un pic de istorie personală: dacă îl întrebai pe tânărul Vlad de acum 7-8 ani ce își dorește să facă după politehnică, ar fi răspuns: publicitate! Ce anume ar fi vrut să facă în domeniu? Reclame! Anii au trecut și Vlad s-a făcut inginer și a ajuns într-o bancă, unde numai cu advertisingul nu are nicio legătură. Poate dacă ar fi făcut un minim de efort să citească puțin despre industria la care visa, ar fi avut cândva o șansă să încerce. Poate ar fi reușit. Poate ar fi fost altundeva acum. Poate e un cuvânt nasol când îl folosești pentru tine, nu-i așa?

4 replies added

  1. krossfire January 10, 2014

    Si tu ai sustinut-o? Eu am luat e-book-ul pe telefon, dar n-am apucat sa-l ”rasfoiesc” 😛

  2. Vlad January 12, 2014

    De la tine am pescuit “oferta”, deci… se impune sa-ti multumesc. Vlad, iti multumesc 🙂

  3. krossfire January 13, 2014

    Cu placere, Vlad (asta ca sa facem glume gen Family Guy).

    Am ajuns pe la jumatate, impulsionat de articolul tau. Deci, multumesc, Vlad P

  4. Pingback: Cum procedăm cu rațiunea? – Vlad Bogos

    […] E nevoie de 1600 de Euro pentru a publica această carte, mai sunt 6 zile și puțin peste 300 de Euro de strâns. Vestea bună este că un exemplar din Epoca rațiunii costă 15 Euro sau 68 de lei și, cu o pre-comandă aici, asigurați finanțarea necesară pentru ca editura Herald să scoată un prim tiraj. Click aici și explorați care-s celelalte opțiuni. Despre o altă carte finanțată prin crowd-funding, tot pe WeAreHere, am scris aici. […]

Leave your comment