Aș plăti pentru aplicația Biziday

Dacă ai un cont de Facebook e aproape imposibil să nu fi aflat că vineri seara, aplicația Biziday a trimis tuturor utilizatorilor săi vreo 10 notificări prin care anunța un cutremur de 10 grade care tocmai s-ar fi produs în Vrancea și-i sfătuia să se adăpostească sub o grindă, cu familia.

Alerta a fost falsă, n-a fost niciun cutremur de acest gen, altfel n-aș mai fi scris aceste rânduri, fiind fie foarte mort, fie un sinistrat norocos, dar fără Internet. Am reacționat spunându-i partenerei mele că s-ar putea să urmeze un cutremur mare, dar că e ceva dubios cu notificarea. După următoarele 8-9 repetări ale notificări m-am liniștit complet și am început să citesc reacțiile oamenilor de pe Facebook și Twitter: câteva reacții similare cu a mea, multe mișto-uri (meritate), câteva apostrofări corecte și extraordinar de multe prostii debitate de utilizatorii acestei aplicații GRATUITE.

Mai degrabă mi se pare că oamenii au fost enervați de reacția lui Moise Guran, jurnalistul-antreprenor care a început acest business toamna trecută. El e imaginea Biziday, fără el aplicația probabil ar fi sărit, cu greu, de 1000 de utilizatori. El a scris întâi că alerta e falsă și că probabil e un hack, apoi că investighează, apoi că nu e hack, dar nici de la ei nu e. N-a ajutat deloc crizei provocate de notificările fantomă.

De ce folosesc Biziday

Internetul învârte mult prea mult gunoi. Informații false, click-bait și manipulare comandată politic. Eu vreau informație curată. Biziday îmi livrează asta.

Utilizarea unei astfel de aplicații aprinde o dilemă first-world: pasez cumva responsabilitatea de a mă informa către o corporație (sau SRL în cazul Biziday)? Nu există răspuns corect, ci doar variații ale echilibrului fiecărui individ. Mix-ul meu de informații e Twitter (Reuters, AP, New York Times, The Atlantic, The Guardian și mulți jurnaliști de sport) + Biziday + HotNews + Facebook (unde urmăresc puțini oameni, majoritatea jurnaliști).

De ce alerte de cutremur într-o aplicație de știri? Probabil că Moise Guran, a vrut să muște din piață cât mai mult posibil încă din prima zi, activând frica firească a oamenilor de dezastre naturale. Aseară s-a anunțat că aplicația nu va mai oferi alertele de cutremur. Rateul râmâne.

Da, mă intereseză de ce a trimis aplicația acele alerte, dar nu pentru alertele de cutremur am instalat Biziday.

Da, cred că Moise Guran s-a bâlbâit în minutele imediat următoare incidentului, condus de panica unui rateu major a încercat să se disculpe, în loc să spună doar: “alerta a fost falsă, nu e niciun cutremur, investigăm acum, ne cerem scuze”.

Da, cred că discuția uriașă online stârnită de rateul Biziday validează conceptul produsului (nu știu dacă și business-ul, habar n-am cum au de gând să facă bani). Dacă aș fi Moise Guran în clipa asta, aș avea vânt din spate să construiesc mai departe pentru că ideea merge în piața românească.

Cum ar fi Biziday pe bani?

Aș plăti pentru aplicația Biziday, pentru că serviciul de triere a știrilor e unul de care am nevoie. Câteva funcționalități care ar face Biziday să fie mai utilă pentru mine:

  1. Orice știre ar trebui să aibă cel puțin 3 surse. Înțeleg nevoia de viteză, dar dacă tot verifică oamenii știrea, de ce n-aș primi eu, utilizatorul, alte link-uri cu aceeași știre sau 3 vorbe despre modul în care a fost verificată (chiar și la 15-20 de minute după breaking news)? Vreau să văd cum comentează mai multe trusturi de media o informație, vreau să știu cine n-o menționează deloc.
  2. Un plugin sau o extensie de browser unde să-mi livreze informația cât sunt cu ochii în monitor. The Guardian are așa ceva, Orange România la fel (m-au asaltat cu notificări o vreme).
  3. Un “spărgător de bulă”. Dă-mi o știre curată, dintr-o sursă independentă (ideal, greu de făcut mereu) și arată-mi cum o interpretează presa de partid. Vine un material Pressone? Hai să vedem și ce zice România TV despre același subiect. Apare o investigație Rise Project? Hai să aflăm și ce zice Evenimentul Zilei. De ce ar fi util? Pentru că eu mă informez exclusiv online, dar 87% dintre români își iau deciziile de vot de la televizor (asta era situația în Decembrie 2016).

Cât aș plăti pentru Biziday? 3 Euro în forma actuală, 5 cu primele două îmbunătățiri din lista de mai sus, poate maxim 10 dacă aplicația ar reuși să mă facă să renunț la Facebook (care e o ghenă pe care niciun Report Fake News nu o va curăța) și la Hotnews. Nu știu exact cum ar putea ajunge acolo.

Altfel, e mișto că avem toți dreptul să fim indignați la orice, asta înseamnă că încă trăim în democrație. Eu cred că nu mai durează mult asta și mă îngrozește gândul, tocmai de aceea sunt pregătit să susțin financiar eforturile independente de a ține măcar un bec aprins pe-aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *