În campania electorală din toamna anului trecut, câțiva voluntari propovăduiau imaginea Monicăi Macovei la ieșirea din stația de metrou Lujerului, încercând să înfiripe o conversație cu trecătorii care acceptau un pliant. Un tip până în 30 de ani, cu gulerul hainei ridicat până în bărbie și mâinile în buzunar, trece în viteză și, cumva, e interceptat de o domnișoară care-l întreabă dacă a auzit despre programul candidatului independent MM pentru România.

– Nu știu, care-i faza?
– Principala idee este lupta împotriva corupției, știți, când doamna Macovei era Ministru la Justiție, DNA-ul a… dar nu mai apucă să-și continue ideea, pentru că tipul izbucnește.
– Fir-ar mă-sa a dreacu’ cu DNAu’ ei! Anticorupție am eu nevoie? Noi n-avem ce mânca, nu găsim de lucru și lor le arde de corupție! Pleacă bombănind.

În urma acestei așchii sărite din trunchiul gros al ignoranței românului de rând, pe care n-o condamn ci doar o constat, rămâne o întrebare serioasă: de ce ne-ar păsa de corupție? Nu avem probleme mai mari? Sărăcie, educație, sănătate, locuri de muncă, stimularea economiei, vecinii neastâmpărați de la Est și poate chiar defrișările abuzive nu sunt suficient de puternice să ne facă să uităm de zecile de milioane de Euro care dispar în buzunarele unor politruci care au ajuns să conducă România. Motivele sunt relativ simple: banii de la buget ne aparțin, iar alegerile pe care le-am făcut cu ștampila trebuie să urmarească interesele noastre și nimic mai mult.