Capcana Facebook pentru consumatorii de content

Tot ce scriu în continuare vine exclusiv din experiența mea personală cu un produs pe care l-am construit online. Nu sunt și nu vreau să pozez în expert pe social media, online sau prostie omenească, dar am câteva chestii de zis despre capcana Facebook. Pornesc de la articolul lui Vali Petcu despre prezența online a entităților (companii, trupe, firme, localuri) la început de 2018, în care e o frază cheie:

Cea mai mare greșeală pe care au făcut-o toți în ultimii ani a fost să lase totul baltă ca să facă Facebook.

Acum un an și ceva încă mai aveam energia să conduc o comunitate online de câteva sute de oameni și îmi păsa de părerea lor. E vorba de grupul Premier League România, pe care l-am pornit în 2015 și pe care l-am crescut mai bine de doi ani, alături de prieteni vechi și noi, pasionați de fotbalul englez. Din dezbaterile nucleului inițial de oameni echilibrați, s-a născut site-ul în care am investit aproape fiecare secundă pe care mi-am permis-o în ultimul an: Tackle.ro*.

Eram oleacă naiv acum un an și ceva, dar în naivitatea mea am avut o idee bună: am sondat opinia maselor pentru a afla cum pot să îmbunătățesc conținutul de pe site, că doar n-am muncit niște ani în CSI** degeaba… A fost un simplu chestionar de 10 întrebări (cu variante predefinite de răspuns și vreo două cu free text pentru creativi), distribuit pe un grup de Facebook.

46 de oameni mi-au răspuns, cu toții sub anonimat, c-așa am setat regulile, în condițiile în care eu mă așteptam la mai puțin de 15. A fost primul semn că fac ce trebuie și din chestionare am tras niște concluzii mișto, care m-au ajutat să construiesc mai departe, dar am și învățat ceva despre românul care consumă content pe internet.

Mai e nevoie de site-uri web?

Una dintre întrebări era: cât de des intri pe Tackle.ro? Variante: de mai multe ori pe zi, o dată pe zi, o dată pe săptămână, când îmi apare o postare pe Facebook (ceva de genul). Un flăcău a răspuns exact așa:

Deloc. Nu e nevoie de site-uri web cand exista fb.

M-am revoltat când am citit răspunsul ăsta, dar am trecut mai departe și am crescut site-ul.

Sursa: Unsplash.com

<rant> Cum dracu’ să nu fie nevoie de site-uri și să-mi las eu cel mai bun produs, cel pe care-l muncesc ore întregi (uneori chiar unic pe nișa mea) pradă unui robot care nu face altceva decât să împrăștie aleator munca mea unor omuleți? Azi pot exista pe Facebook, mâine pot da o muie pesedeului și dispar 30 de zile sau, cu oleacă de strădanie din partea hoardei roșii, definitiv. Dispare profilul meu personal, dispar paginile, nimeni nu e vinovat, tot ce am construit dispare și iată cum am muncit degeaba niște nopți și cum sunt mai prost decât oaia lui daea. Cât de tâmpit să fiu să fac așa ceva? Și nu cumva băiatul care n-avea nevoie de site-uri era mai naiv decât mine? </rant>

Capcana Facebook e una dublă

  1. Pentru publisherii mici, cum suntem noi la Tackle.ro, 95% din trafic vine de la nea Mark. Nu vorbesc despre publisheri mai mari, dar nu văd cum ar putea supraviețui fără Facebook nici ei, chit că plătesc să-și împingă mesajele prin sponsored. Dar asta se întâmplă pentru că…
  2. …Facebook are aproape toată atenția noastră, iar consumatorul se tâmpește pe zi ce trece. Dacă eu și Tackle.ro dispărem azi, “vidul” se umple instant cu yet-another-content-machine, calitatea e complet irelevantă. Nea Caisă care vrea fotbal, va primi fotbal și va rămâne la fel de fidel feed-ului aparent aleator.

Încă mă fascinează să văd că omul e în stare să citească un articol (chit că se leagă de un detaliu când te scuipă, măcar știi că mesajul a ajuns la el), dar nu e capabil să înțeleagă cine l-a scris, deși toate-s semnate cu nume și prenume. Dacă eu postez, musai eu am scris (nu?!), chestie care mă împinge să-mi construiesc un brand personal postând numai articole din The New Yorker și These Football Times.

Încă mă enervez când mă acuză cineva că traduc articole, evident fără vreo probă. Evident că n-am făcut asta niciodată, dar practica e atât de răspândită în bloggerimea românească de fotbal, încât oamenii vin setați și însetați de sânge.

Încă mai cred că noi, cei care băgăm paragrafe și video și audio și grafică pe internet putem educa publicul. Facebook e un canal de distribuție și nimic mai mult, chiar dacă a construit o capcană perfectă. Consumatorul face exact ce-i spune denumirea: consumă. Bagi rahat în el, rahat va scoate pe ochi când comentează și va fi veșnic flămând. Omul flămând nu cumpăra altceva decât furajele de care creierul lui crede că are nevoie. Iar asta va fi în vecii vecilor.

Sursa: https://twitter.com/WOWPicsOfLife

Dar dacă-i oferi un loc în care să poată citi mai mult decât o informație tradusă și fără context, dacă-i pui în fața ochilor un text cu substanță, analiză, insight, un comentariu trecut printr-un filtru mental, nu printr-un ciur SEO? Dacă-l ajuți să facă el însuși niște conexiuni? Dacă-i spui o poveste care-l trimite, preț de două minute doar, în anii dulci ai tinereții sau în copilărie? Dacă-l ajuți să se bucure câteva clipe de ceva mai mare decât el? Oare nu cumva consumatorul devine oleacă mai pretențios cu fiecare vizită la tine pe site și va face vânt, treptat, spamerilor? Nu cumva te va căuta el, din nou, în locul unde conținutul rămâne mereu ușor de găsit? Adică pe site.

Un client căruia îi vinzi o dată, dar nu-ți mai deschide ușa a doua oară, e un client prea puțin valoros și nu merită să cheltui efort pentru el. În cazul meu, ușa e tab-ul de browser, iar clientul meu e cel care citește, moneda fiind atenția lui. Da, atenția, adică fix ce a arestat Facebook.

Ce fac eu în lupta cu balaurul?

Aș vrea să am o soluție mișto de genul “o uzi și înflorește”, dar n-am. Fac newsletter, recomand tot ce e bun în nișa mea pentru că nu concurez cu nimeni, dacă suntem sănătoși dăm drumul și la un podcast în curând, optimizez pentru search atât cât pot fără a sacrifica textele și, cel mai important, îmi păstrez pe site conținutul cel mai bun (ever-green is the new gold). Pe Facebook învăț regulile și joc cu ele pentru a-mi aduce oamenii pe site și a-i face să recunoască brandul meu ca pe acel loc unde li s-a servit o friptură de vită la masă, nu balegă aromată de vacă.

Da, știu, încă-s oleacă naiv, dar dorm bine noaptea și dau în taste cu aceeași plăcere a doua zi.

* Cred că n-am scris niciodată asta aici, dar de ceva vreme scriu, aproape zilnic, despre fotbal, pe Tackle.ro. Zic aproape zilnic pentru că dacă nu scriu, cel mai probabil editez textele altora sau mă documentez ca să scriu. O să mai bag o bucată despre tecăl zilele astea.

** CSI = Continual Service Improvement, o metodă simplă de creștere a maturității unui proces/serviciu de IT. Sechele profesionale.