În ridurile frunţii strălucitoare a bunicului şi în ochii lui galbeni, ca de felină, micuţul Sip vedea o ameninţare nerostită. De la primii paşi în sătucul prăfuit şi înnegrit de soarele african puştiul a înţeles că, dincolo de gardul de nuiele, nemărginita câmpie ascunde moartea. Auzise de ea, dar nu ştia nici ce culoare are, nici dacă doare sau gâdila. Ştia doar că e acolo, după gardul de nuiele. Însă copii nu se gândesc prea mult la ce e dincolo de împrejmuirile vieţii, ei doar se bucură de fiecare rază de soare, fie că ea alintă sau arde.

Sip îşi vedea rar bunicul, era departe de oraş şi autobuzul trecea la câţiva kilometri de sătucul din savană. Când venea îi plăcea să stea ore în şir lângă bătrân şi să-i privească faţa îngândurată. Nepotul pândea un zâmbet, dar zâmbetul nu venea. Era închis undeva adânc într-un suflet ars de viaţă.

Sip abia învăţa să citească şi într-o zi îi buchisea bunicului dintr-o carte despre azteci. Nu părea să-l audă, dar micuţul, fascinat de piramidele desenate pe paginile lucioase, insista să-şi arate priceperea. Spera să-i fure bătrânului un zâmbet şi îi pândea cu coada ochiului faţa strălucitoare. Deodată îl lovi ceva peste picior. La câţiva metri de el, în praful albicios se rostogolea o minge maronie.

Un băieţandru doar puţin mai mare decât Sip venea către el în fugă. Zarindu-l îi strigă: “Hei tu, hai incoa’! Ne mai trebuie un om!”. Sip sări de pe buturugă, simţind că nu-şi poate lua ochii de la mingea maronie. Nu lovise niciodată aşa ceva, pentru că în oraş nu erau locuri de joacă decât pentru soldaţi, dar de când văzuse pentru prima oară o minge albă cu pete negre îşi dorise s-o atingă. O zbughi la fugă de lângă bunicul încruntat fără să se uite în urmă.

Prima atingere a balonului rotund l-a uimit pe micul Sip. A înţeles că mingea are propria ei viaţă, propriul destin, propriul cer sub care se rostogoleşte. A ştiut că mingea trăieşte şi i se supune lui. S-au scurs câteva ceasuri până când băieţii au obosit şi s-au împrăştiat prin colibele lor. Sip ar mai fi vrut să rămână, să mai poată stăpâni mingea, ar fi vrut ca vraja primului joc de fotbal să nu se termine niciodată. Şi atunci l-a văzut…

Bunicul îi zâmbea pentru prima oară. Era bătrân şi ştirb, dar Sip nu fusese niciodată atât de fericit.

***

“20 de ani au trecut din după-amiaza aia…”, se gândea Sip scuturându-şi picioarele puternice şi părul prins în coadă. Sări cu genunchii la piept şi ateriză în iarbă moale, proaspăt tunsă şi marcată. Se simţea ca acasă în marea de verde viu a terenului şi mereu căuta cu privirea mingea pe care o iubea din copilărie. Aştepta aproape tremurând de emoţie primul fluier al meciului vieţii sale, abia auzit în vacarmul stadionului.

Puţin după odihna de la mijlocul meciului, micul fotbalist din praful savanei a crescut mare. S-a întâlnit cu mingea undeva în afara careului, a preluat, a mai făcut un pas şi a şutat cu stângul aşa cum a făcut-o în prima lui zi de fotbal. Şi mingea l-a ascultat, a sfâşiat aerul ca o ghiulea şi a aterizat sub bară, în colţul porţii. Nu-i venea să creadă! Alergă că un nebun la tribună şi dansă alături de ai săi, descătuşând toată energia Africii în ochii lumii întregi.

Sprintând spre terenul propriu, Sip aruncă o privire la tabelă. Acolo trona numele său, Siphiwe Tsabalala, dar el nu vedea decât… un zâmbet ştirb.

Nu exista articole similare.

Ultimele zile de mai se revarsau peste intreaga fire ca un fior de libertate in care norii negri nu pot exista pe albastrul infinit. Nimic nu ar fi putut acoperi fosnetul nucului strabatut de vantul cald, nici macar in gluma n-ar fi fost posibila amortirea vaselor care pulsau cu sarg in acea minunata familie. Chiar daca vedeau doar cioburi minuscule si vesnic miscatoare de cer de sub coroana protectoare, stiau ca acolo sus totul e uniform si nesfarsit. Mai ales ea simtea asta sub mangaierea fiecarei adieri.

Radea alaturi de surorile ei, plina de viata si zglobie, o adolescenta minunata zambind in pragul unei vieti care ar fi vrut sa cuprinda tot cerul. Nici nu baga de seama cand una dintre ele isi lua zborul intr-o seara cand inclestarea dintre lumina si intuneric pictase in culori vii ultimele raze. O vazu doar a doua zi si se intreba ce s-o fi intamplat, amintindu-si de gluma aceea ridicola. Brusc nu i se mai paru ca infinitul poate fi cuprins ca pana atunci.

Apoi incepu vantul. Era altul acum, unul mai rece, strain, venit parca din alta lume. Fosnetul familiei se inteti cu o ingrijorare in care ea nu mai simtea nicio urma a veseliei de alta data, iar surorile sale dragi incepusera sa plece, una cate una, fara sa-si ia ramas bun, fara sa se poata impotrivi firii. Intr-o dimineata rece se trezi singura si, speriata, incerca sa-si caute cea mai buna prietena in multime. Dar nu era de gasit, erau prea multe acolo si in familie mai ramasesera prea putine.

Deodata, intelese ca va veni si pentru ea clipa sa-si ia zborul catre… Catre ce? Catre un loc nou unde isi va regasi tot ce cunoscuse ea pana atunci? Poate… Daca ar fi si cerul macar o zi, macar o clipa la fel de albastru ca alta data, atunci l-ar putea cuprinde pe tot, orizontul era doar al ei, era singura. Singura… Singura va zbura, va pluti catre necunoscut, purtata de acel vant strain si rece care alungase veselia nucului batran. Lumina se imputina, intunericul crestea, zilele treceau in asteptarea cerului senin si a zborului.

In acea dimineata se simtea slabita si mai singura ca oricand. Nici nu mai spera la albastrul acela minunat, cand un suier sinistru se porni si vantul cel rau se arata in toata forta sa. O dobora intr-o clipa si o invarti in aer ca pe un gand plumburiu sub un cer de mai. Zborul! In sfarsit a venit momentul desprinderii, clipa infinita de plutire in care nimic nu e dedesubt si nimci deasupra, toata se invart in jurul ei si ea stapaneste intreg universul. Ea, ultima frunza rapita nucului batran de crivat, ea imbratisa acum tot. Si nu, nu se legana spre surorile ei, zborul minunat o purta catre cer! Nu era albastru, ci alb, un alb stralucitor si ireal, rece si moale. Ireal de aproape, ireal ca un vis de mai, infiorator in ultima-i atingere.

Infinitul se sfarsi intr-o clipa. A fost de ajuns.

Nu exista articole similare.