Europa League e mezina cupelor europene, o competiție fără strălucirea Ligii Campionilor, dar care oferă mult fotbal și, din când în când, câte o seară de neuitat.

Borussia Dortmund a avut, de departe, cel mai greu traseu în actuala ediție de Europa League. În prima rundă din primăvară a jucat cu FC Porto (3-0 la general) și în optimi a demolat tânăra echipă a lui Tottenham, care se bate la titlu în Premier League, cu 5-1 la general. Când tragerea la sorți a sferturilor a decis o dublă Borussia-Liverpool, cu toții am știut că vom vedea un duel special, încărcat de emoție și cu mult fotbal, pentru că Borussia e moștenirea lui Jürgen Klopp, iar Liverpool e viitorul aceluiași manager genial. Ce aveam să vedem însă, chiar n-am bănuit…

Pe 6 Aprilie, la Dortmund, fanii Borussiei afișau un banner de întâmpinare pentru fostul lor manager. Jürgen Klopp e Dumnezeu la Dortmund, unde a condus clubul către două titluri în Bundesliga și o finală de Liga Campionilor, dar mesajul suporterilor nemți ascunde o amenințare în spatele întâmpinării călduroase: Dragă Jürgen Klopp, înfrângerile din deplasare sunt mai ușoare când ești acasă.

Omul, când are timp liber, își bate joc de el.

Sâmbătă înainte de prânz, la nici o oră de București, sub un soare încă blând, am avut o oră în care mi-am permis să sorb dintr-o cafea și atât. N-am făcut nimic altceva în ora aia, n-am citit, n-am scris, n-am muncit, n-am lucrat la niciun pet-project, n-am făcut nicio trebușoară casnică, nu am abuzat de scroll-ul rețelelor sociale, nici măcar n-am emis păreri subiective despre fotbal pe grupul de Premier League, nimic. Am mai împins din când în când copila în leagăn și am privit în jur, am făcut câțiva pași prin curte și parcă m-am deconectat de la ritmul meu obișnuit.

Ce am văzut? O stare avansată de primăvară. În grădina deconectării mele erau înfloriți merii, un păr și un gutui, la fel și căpșunii, iar zarzărul își scuturase deja floarile. Probabil că data următoare când voi avea vreo epifanie similară vor fi fructe în acei pomi. Câteva zeci de lalelele de toate soiurile stau țepene sub soare. Marea majoritate au ieșit din bulbi olandezi, pe pământ dâmbovițean, dar nu par deranjate, ci chiar mai văd mulți boboci încă nedeschiși.

De la Champions League la Championship?

5 Martie 2016. Pe Saint James’ Park, Newcastle United primea vizita nou promovatei Bournemouth. Era acel gen de meci pe care coțofenele trebuiau să-l câștige pentru a se sălta peste linia retrogradării din Premier League într-un sezon în care, că niciodată, patronul Mike Ashley a investit peste 80 de milioane de Lire în transferuri, aducând jucători cu pedigree sub comanda englezului Steve Mclaren. Oaspeții, oarecum comod cocoțați în clasament la 8 puncte peste adversarii de azi, nu exagerează însă cu politețea și înving cu 3-1, consolidându-și locul în viitorul sezon de Premier League contra unei echipe care câștigase doar 6 meciuri din 28 jucate în actuala stagiune.

Fanii sunt dărâmați și cer demiterea lui Mclaren. Clubul din Newcastle upon Tyne nu pare decis să pivoteze, dar nici nu-și susține public managerul în săptămâna care urmează, timp în care toată presa speculează numele unui posibil succesor suficient de curajos cât să intre într-o luptă pentru supraviețuire preț de doar 9 meciuri. Inevitabilul se produce la 6 zile după înfrângerea cu Bournemouth.

Noul manager al lui Newcastle United e prezentat la exact 3 ore după anunțul oficial de demitere a lui Mclaren. E Rafa Benitez, câștigător de Champions League și Europa League, recent demis la rândul său de la Real Madrid. De la Champions League la lupta pentru evitarea retrogradării în Championship e cale lungă, dar spaniolul a parcurs-o în doar două luni.

Diminețile mele încep, fără excepție, în Regatul Militari, dar nevoia de succes stahanovist mă atrage aproape zi de zi către întâiul Sector al capitalei patriei, unde e foame de neuroni. În dimineața asta împart un Uber cu doamna mea. E mult mai lent decât metroul, dar și mai comod, plus compania plăcută.

Cobor pe Titulescu, cu un sentiment de foame deloc subtil, așa că intru la Mega să mă tratez. Mă asigur că nu deranjez vreun hipster la raftul frufru și îmi aleg un sendviș dichisit și colivă pentru micul dejun, bonus o salată pentru prânz, că suta de kilograme pe care o urnesc zi de zi nu era pe lista mea de realizări.

Da, am zis colivă pentru că fix asta e desertul de grâu de la frufru compus din arpacaș, nucă, zahăr și vanilie, găselniță de nume pentru care nu pot decât să mă înclin. N-ar cumpăra românul în veci colivă, asta se face doar la ocazii speciale de deces. De ce să te bucuri de un dulce bun când n-a murit nimeni? Ergo, desert de grâu, fără bazaconii. Cruci din nucă de cocos pe fond de cacao adică.

Acest blog se putea defini în urmă cu vreo doi ani ca fiind unul literar. Scriam despre cărți mai des decât despre orice altceva. Nu publicam recenzii, ci opinii, dar aveam suficient timp și claritate să disec un subiect sau un scriitor care-mi plăcuse. Acum nu prea mai am aceeași poftă de a face asta, dar încă citesc și voi aduce cărțile din biblioteca mea aici într-un format succint și, sper eu, util celor care caută recomandări de lectură. Ideea e simplă: Careul de carte va fi un articol despre 4 cărți cu subiecte din aceeași arie de interes.

Anul trecut pe vremea asta dormeam toată noaptea, nu mă trăgea nimeni de barbă cu scopul de a smulge niște fire, citeam cam tot Internetul zi de zi, mă relaxam seara cu un World of Tanks și aveam, în general, timp liber. Fiică-mea nu se născuse încă, dar nici mult nu mai avea și eu mă pregăteam psihic să-i fiu tată, cu naivitatea și aroganța adultului care crede că se poate pregăti pentru așa ceva. Cum altfel aș fi putut face asta decât citind?

Sunt genul de om care-și crește copilul din cărți. Cred că tot ce înseamnă tradiție în materie de parenting* trebuie pus la îndoială și judecat cu propria minte. Noi asta facem și descoperim că multe idei adânc înfipte în mentalul colectiv despre cum ‘se cresc copiii’ nu au niciun sens. Avem un raft de parenting în biblioteca de acasă, citim și ne expunem unor concepte complet străine obiceiurilor românești. Nu căutăm rețete și soluții de-a gata, ci perspective noi pe care le judecăm la fel ca pe cele tradiționale.

Mai jos am înșirat câteva rânduri despre primele 4 cărți de parenting pe care le-am citit.

Nu știu unde s-au dus ultimele două luni. Mă uit pe blog, văd că n-am mai scris din Noiembrie și realizez ce haos a fost în viața mea de atunci până azi. Din fericire sunt bine, la fel și tribul meu, doar niște somn ar mai lipsi. De fapt, parcă am clipit și s-a dus 2015. Dar ce an a fost…

M-am îndrăgostit din nou. O cheamă Mara, am cunoscut-o într-o miercuri și mi-a schimbat aproape complet viața. Mă uit la ea acum, când se apropie de un an și ajunge deja la al treilea rând de cărți din bibliotecă și mi se pare că ieri îmi încăpea toată pe antebraț când o legănam sau îi făceam baie. Apariția Marei în viața noastră ne-a lăsat fără multe ore de somn și ne-a testat limitele răbdării aproape zi de zi, dar ne-a dat infinit înapoi, începând cu bucurii mărunte din zâmbete știrbe și progrese de neimaginat pentru un părinte începător și încheind cu perspective noi asupra timpului, a priorităților și a ce înseamnă responsabilitatea.

Ne-am plimbat mai mult, prin București și prin țară, am muncit și am citit cot la cot pentru binele familiei noastre, ne-am definit principii și le-am respectat, am ignorat zgomotul tradiției. Suntem noi doi, de mână în aventura vieții noastre. Creștem un om, n-are cum să fie simplu. Voi încerca într-un articol separat să pun în cuvinte tot ce am învățat în acest an.

Editura Nemira are reducerile specifice Black Friday inclusiv Sâmbătă și Duminică. Asta înseamnă că azi și mâine puteți face niște târguieli literare foarte bune pe site-ul lor.

Dacă aveți 100 de lei de cheltuit pe cărți weekend-ul ăsta, am ales pentru voi câteva pachete pe care fie le puteți dărui(veți avea ocazii, vine ACEA luna a anului), fie le puteți devora în vacanțele înzăpezite care urmează. Toate link-urile de mai jos sunt afiliate Profitshare, iar comisioanele generate vor fi donate către fundația Estuar, în sprijinul victimelor din Colectiv(am scris aici despre asta).

Dacă vă delectați cu science-fiction, Nemira e probabil editura voastră preferată:

  • Pachet Philip K. Dick – 93 de Lei – conține 4 romane hardcover: Furnica electica, Ubik, Timpul dezarticulat și Omul din castelul înalt.
  • Seria Ender’s Game, de Orson Scott Card – 63 de Lei – conține primele 4 volume ale seriei: Jocul lui Ender, Vorbitor în numele morților, Xenoxid și Copiii minții. Continuarea seriei este în pachetul Saga umbrelor(Umbra lui Ender, Umbra hegemonului, Umbra marionetelor, Umbra Uriașului), pe care îl găsiți la 56 de lei.
  • Pachet Odiseea, de Arthur C. Clarke – 78 de Lei – conține 2001:Odiseea spațială, 2010: A doua odisee, 2061: A treia odisee și 3001: Odiseea finală. Am scris despre începutul meu în SF, cu prima carte a seriei, aici.

Vinerea neagră a României a fost pe 30 Octombrie, când 27 de oameni au murit într-un incendiu stupid, în clubul bucureștean Colectiv. Alți 30 de răniți s-au stins în săptămânile care au urmat, zeci rămân în spitale. A căzut un Guvern, s-a ridicat un altul, au fost arestări și vor fi și condamnări. O țară întreagă s-a urnit din loc, zguduită de #Colectiv, un cutremur social pe care îl vom resimți mult timp de acum încolo.

În mediul online au fost câteva apeluri timide la anularea deja tradiționalei vânzări de Black Friday, dar niciun jucător mare din comerțul electronic nu a ales să sară din barca uneia dintre zilele din an care bat recorduri de încasări.

Pentru că vânzările de Black Friday vor avea totuși loc, m-am gândit să îmi pun modestul edificiu în care vă aflați în slujba binelui, în încercarea de a transforma o ocazie nefericită într-un strop de bine pentru victimele din Colectiv. în perioada 20 Noiembrie 1 Decembrie voi afișa pe blog link-uri afiliate. Orice comision de afiliere pe care blogul sau conturile mele de Facebook, Twitter și Google+ îl vor genera va fi donat către Fundația Estuar, care ajută victimele din Colectiv și familiile acestora (detalii pe pagina lor de Facebook).

Anul 2015 a trecut că o clipă și deja vizualizez lunile următorului an și poveștile fiecăreia: prima zi de naștere a Marei, prima excursie în trei în Moldova, primul zbor în trei spre țările calde, evadarea din final de sezon în Vamă și plimbarea de la munte, micile ajustări ale apartamentului nostru și câte un joc de v-ați ascunselea pe zi. În microuniversul nostru paginile calendarului sunt pictate în culori vii și ne proiectăm împreună într-un viitor reprezentat schematic, simplificat aproape de naivitate, cum numai mințile noastre pot croșeta prin imensitatea timpului.

Chiar dacă nu vizualizăm secole de regi și regine înșirate pe masă, într-o anumită măsură toți percepem timpul ca un spațiu, fie prin felul în care ne mișcăm conceptualizând timpul, fie prin felul cum ne poziționăm spațial trecutul și viitorul față de prezent sau de impresia că timpul este ca un râu. Propriul limbaj ne oferă o fereastră către felul cum percepem timpul, dar de asemenea modelează felul în care percepem timpul. Timpul ne surprinde și nedumerește constant. Nu-l putem scrie. Nu-l putem vedea. Nu-l putem capta în niciun fel. Astfel, posibilitatea de a vizualiza timpul, fie și în anumite limite, ne ajută să-l manevrăm mental și chiar ne netezește drumul către călătoria prin timp.

Fragementul de mai sus, în traducere proprie, e extras din Time Warped, o carte extraordinară despre timp și relația noastră cu acest tiran nevăzut al universului. Cred că n-aș putea trăi fără să vizualizez timpul, de aceea am mereu pe birou un calendar pe care îmi măzgălesc întâlniri, proiecte, termene pe care le am de respectat și, cu bucurie în suflet, chiar concedii, într-o nesfârșită anxietate că voi rata ceva important. Cum ar fi de exemplu să plec în concediu…

Începând din Ianuarie voi avea un alt fel de calendar, atât la biroul de acasă, cât și la cel de la corporație. Calendarul științific 2016 îmi va servi câte o doză mică de cunoaștere (fizică, matematică, biologie, astronomie, chimie, medicină și multe altele) în fiecare zi și cine știe pe ce subiecte SF mă apuc de croșetat cuvinte aici de-mi pierd ambii cititori…

Pe 3 Noiembrie anul trecut publicam un text scris alături de prietenii din străinatate, despre experiențele lor la urnele de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale. Atunci am asistat cu toții la un sabotaj al votului din diaspora, concertat de același partid social-democrat aflat încă la putere în România. Nici până astăzi nu s-a finalizat acest dosar penal, nici până azi nu e nimeni vinovat. Asta e pe cale să se schimbe.

Aseară, tot pe 3 Noiembrie, am ieșit în stradă, cu toții, mica noastră familie din clasa de mijloc, anomaliile statistice ale României. Eram 3 oameni în mijlocul a câteva mii, la Universitate, la fântâna din fața Arhitecturii, în fața la Teatrul Național, pe trotuare, peste tot. Evenimentul pe Facebook arată că vom fi maxim 6000. După jumătate de oră eram convins că suntem mai mulți, dar nu aveam cum să estimez. Când s-a închis circulația și mulțimea s-a revărsat pe Magheru, se striga “Asasinii, asasinii!”, apoi am pornit spre Guvern cerând demisii. Nu se vedea capătul coloanei. Să fi fost 10.000?

La Romană am realizat că suntem chiar mai mulți, nu se zăreau capetele coloanei. La Piața Victoriei mi-a scris unul dintre “provocatorii” din diaspora, îmi spune că vede live transmisia de la Guvern. Suntem 15.000. Mi s-a zburlit puțin părul pe ceafă. Abia când am plecat a apărut estimarea de 25.000 și atunci am simțit un gol în stomac. Nu am nici cea mai vagă idee de ce n-am ieșit mai devreme, înainte de Colectiv, înainte de Gigină, înainte de fiecare scuipat aruncat din Palatul Victoria și din Casa Poporului. Asta va fi probabil unul dintre marile regrete ale generației mele.

Nu mai e nimic de scris. 32 de morți asfixiați într-un subsol, 140 de răniți arși, sute de oameni marcați pe viață și o clasă de mijloc care nu contează în goana după voturi a politicului, dar care fierbe ca o oală sub presiune. Zeci de oameni se zbat între viață și moarte în spitalele bucureștene, șocul tragediei din Colectiv n-a trecut, dar doliul național s-a încheiat și din această seară încep protestele de stradă. Trăim în țara în care doar morții sunt vinovați, dar asta e pe cale să se schimbe.

Când furia se răcește, mintea începe să formeze conexiuni. Ca și în ’89, nevinovați au murit pentru că noi să înțelegem că suntem într-un nou punct zero. Nu mai traversăm pe roșu, nici măcar când nu se vede nicio mașină la orizont. Nu mai dăm șpagă atunci când ni se cere și nici preventiv. Nu mai mustăcim la exercițiile de evacuare din clădirile în care lucrăm. Nu vom mai încălca regulile și vom veghea că o adevărată societate civilă, nu ca o adunătură de scandalagii fără cauză, la scrierea și adoptarea legilor acestei țări. Ne vom ridica standardele, nu vom mai accepta compromisuri. Vom dona sânge din obișnuință, nu doar în clipele de criză. Mai presus de toate, ne vom respecta unii pe alții, chiar dacă asta ne costă 3 minute sau 3 lei în plus.

Mai e ceva, la fel de important: nu uitați, oameni buni! Ne vom frământa, vom ieși în stradă și vom mai produce hectare de text pe net, dar adevărata renaștere a acestui popor va veni doar atunci când vom începe să ne alegem lideri care să reprezinte cetățeanul și nimic altceva.

Nu-i uitați pe Piedone și pe Oprea, împreună cu întreg partidul lor de ciocoi grobieni, care ne scuipă în cap. Nicolicea, Vochițoiu și orice alt membru al acestui partid.

În ultimele două zile mi-au apărut în feed-ul de Facebook 3 articole cu acelaşi conţinut. Nu era vorba de vreo campanie a unui brand pe bloguri, ci de propagandă pro-rusă fără niciun fel de perdea, deci tot un fel de campanie de brand pe bloguri.

Preluând acelaşi text, cu titluri diferite, cele 3 postări se citează una pe celalaltă(sursă iniţială e un site în limba rusă), relatând despre viziunea ţarului rus Vladimir Puţin pe problema emigranţilor musulmani din Europa şi invocând chiar o poveste imaginară cu un ‘rege al Arabiei*’. Las aici 3 print-screen-uri pentru că nu voi da link unor deşeuri de content dictate de fabricile de troli ale Kremlinului.

3_deveghepatriei1_napocanewsRO 2_paginadefolos

Pe scurt, textul instigă la intoleranţă folosindu-se de cel mai facil intermediar de idei din lume, religia. Apelând la valorile ortodoxiei şi invocând singurul păcat de neiertat în această religie, adică necredinţa, autorii articolelor (necunoscuţi, fireşte) resping musulmanii în general, concluzionând că există o singură cale: cea rusească şi ortodoxă. În contextul valului de refugiaţi aflaţi la porţile Europei, în poate cea mai mare criză umanitară de după Al Doilea Război Mondial, acest gen de sfaturi preţioase şi pilde de leadership nu fac altceva decât să instige la naţionalism şi intoleranţă, adică exact armele de care propagandă rusă are nevoie pentru a menţine şi escalada tensiunile sociale din ţările Uniunii.

Fotbalul englezesc e marea mea dambla. Restul (literatura, mâncarea, vexilologia, uneori scrisul, mai nou conceptele de design) sunt pasiuni în care investesc timp, bani și materie cenușie, atât cât am, puțin din fiecare, dar fotbalul e altceva. Cea mai veche amintire o am de la World Cup ’94, cu golul lui Dan Petrescu în meciul cu Statele Unite, cred că în ’96 l-am văzut prima oară pe Cantona jucând pentru Manchester United și de acolo a început obsesia pentru diavoli și pentru Premier League.

Știu mai multe chestii despre campionatul englez de fotbal decât știu despre meseria de inginer electronist, pe care o am, conform unei diplome, dar pe care nu o practic și probabil că nu o voi practica niciodată. La Premier League mă uit cât pot de mult, mai mult decât la Champions League(unde se joacă, fără îndoială, cel mai frumos fotbal din lume), citesc analizele din presa britanică, urmăresc îndeaproape transferurile și schimbările strategice pe care le fac aceste cluburi, toate cu tradiție de peste 100 de ani. Pentru că am avut ceva timp liber în anii adolescenței și tinerei maturități, mi-am permis să mă și joc cu tot ce știu despre PL. Am pierdut luni din viață cu Championship Manager, devenit apoi Football Manager, le-am jucat 14 ani, mai rar în ultimii 2-3, chiar dacă am cumpărat fiecare versiune nou apărută. Am avut cariere virtuale cu Nottingham Forrest, Hull, Southampton, Blackburn, Newcastle, Stoke, Crystal Palace, Spurs și, evident, Man U, m-am distrat și frustrat cât pentru încă o viață, dar acum nu prea mă mai atrage, poate și pentru că timpul îmi lipsește.

De 3 ani joc însă altceva – Fantasy Premier League. Despre acest joc povestesc, cu ceva amănunte, în continuare.

5:33 E vineri, dimineață de vară, iar eu dorm ca valiza-n gară, cum e și firesc. Ce nu știu încă e că mă aflu în ultimul minut de somn al nopții, iar în față am o zi plină de realizări nebănuite.

5:34 Urechile din dotare, pe care nici-o firmă de antene satelit nu le-a brand-uit încă, prind un sunet abia emis de o creatură firavă care-și are bârlogul în dormitorul alăturat. E un fel de mieunat de pisoi, cu accent de icnet. Abia se aude, dar lupul e prea bătrân să nu știe că așa începe o revoltă. Mă ridic din pat și zburd către camera Marei. E trează, are ochii mari și îmi zâmbește larg cu cele mai frumoase gingii din lume.

5:40 O schimb și i-o pasez doamnei mele pentru un mic de jun pe bază de lapte. Mă pregătesc psihic pentru plimbarea de dimineață.

6:50 După 2 zile de Iulie cu 37 de grade în București (la loc cu verdeață, unde se măsoară), resimțite ca 40-45 la nivelul străzii, atmosfera a redevenit mai blândă cu fiii și fiicele betoanelor. Aplicația de vreme de pe telefon îmi indică 16 grade, adică sandale(fără toc, ceva lejer) și pantaloni scurți pentru plimbarea noastră de dimineață. O montez pe Mara în vehiculul ei sport cu motor de un tată-putere și pornim spre parc.

6:51 Ușa de la lift nu se deschide la etajul nostru. Apuc cele 15 kile de copilă+vehicul și o iau pe scări, din fericire doar preț de un cat, reușesc să urc în lift. Sport matinal, pe alocuri extrem.