Maestrul şi Margareta
Sunt întâlniri pe care le aştepţi fără să ştii ce vor aduce, dar le aştepţi pentru că simţi că vin cu răspunsuri la întrebări pe care cuvintele nu au tupeu să le compună. Când tensiunea din tâmple se topeşte într-o oază de plăcere a minţii, când sufletul îţi tresare de încantare, când simţi că rătăceşti într-un vis nebun şi minunat, fără sfârşit, atunci ştii.
Mi s-a întâmplat şi mie să ştiu. L-am întâlnit pe Bulgakov şi am ştiut că citesc o capodoperă încă de la primul capitol al tulburătorului sau roman – Maestrul şi Margareta. Ce să scriu eu despre o asemenea carte?
Dacă ar fi un film, ar avea genul propriu, probabil numit Maestrul şi Margareta, pentru că s-ar afla într-o zonă greu de definit, undeva între thriller cu accente horror, ficţiune fantastică şi dramă romantică.
Citeste mai departe »
Un tramvai numit anchetă
Avem tendinţa să închidem imaginile dureroase într-un colţ al minţii şi să aruncăm cheia în alt colţ, mult mai întunecat. Nimic din ce percepem nu trece pe lângă noi doar pentru a se pierde în eter, vasta majoritate a clipelor pe care le trăim se stochează pe hard-drive-ul dintre urechile fiecăruia, dar detaliile se rătăcesc în vâltoarea de informaţii. Suntem bureţi informaţionali mai absorbanţi decât am putea crede şi tocmai de aceea trecem adesea cu vederea manifestări ale creaturii social-adaptate om, cum ar fi, de exemplu, subiecte pe care presa le vinde creaturii amintite.
Un tramvai, un vatman, un mort
Propun să nu ne grăbim în a îndosaria accidentul nefericit de la Iaşi, unde, în primăvara lui 2011 un tramvai a zdrobit un om într-un carambol cu 5 maşini într-una din marile intersecţii ale oraşului. Niciodată nu citesc o ştire care mă interesează cât de puţin pe un singur site românesc. Vă sfătuiesc să vă feriţi de o singură opinie alterată politic şi să citiţi întotdeauna cel puţin 2 versiuni, aparţinând de trusturi de presă diferite.
Citeste mai departe »
Maturitate
Cel mai greu cuvânt pe care un om trebuie să-l înţeleagă cu adevărat e cel din titlu. Moartea e clară şi precisă, ştim cu toţii ce înseamnă, maturitatea însă gravitează undeva în sfera mitului.
Ca orice idee fantomatică, maturizarea începe în adolescenţă şi bântuie individul până la momentul când firele albe îl fac să nu-i mai pese de păcatele tineretilor. E un proces, o serie de mici evoluţii care duce către o stabilitate a gândirii capabilă să ţină în frâu emoţiile primare. Poate că primul pas pe acest drum e independenţa financiară faţă de părinţi, dar mai departe de atât nu pot exista generalizări. Fiecare are poteca lui.
Citeste mai departe »
Cimitirul din Praga sau Istoria unei obsesii
Pe la sfârşitul anului trecut am avut o revelaţie. Fără să-mi cadă vreun ţurţure în cap sau să fac strânsă cunoştinţă vreunei borduri îngheţate, mi-am dat seama că sunt un tip norocos. Unul dintre scriitorii mei preferaţi încă mai pierde vremea pe lumea asta scriind cărţi, aşa mi se prezintă mie norocul.
Romanul Cimitirul din Praga, cel mai recent volum semnat Umberto Eco, apărea în Italia în octombrie anul trecut, iar editura Polirom aducea în librării traducerea în română în decembrie. Aproape instant, cartea apărea şi în biblioteca mea. Am citit-o săptămâna trecută, pregătit să găsesc în paginile ei conspiraţii, societăţi secrete, frânturi de istorie autentică amestecate într-o intrigă în clarobscur care îţi lipeşte cartea de mână, adică aceeaşi reţetă care m-a făcut să devorez Numele trandafirului şi Pendului lui Foucault. N-am fost deloc dezamăgit
Citeste mai departe »
Catch-22
Motto: “Unui mort puţin îi pasă cine câştigă războiul”.
Sângele rusesc are în el ceva, o componentă imposibil de definit, o fărâmă de spirit sălbatic şi pasional care a spart barierele literaturii de atâtea ori încât nu ne-am putea imagina vreodată arţa fără o majusculă roşie pe care orice împătimit o recunoaşte. Poate că tocmai acea scânteie l-a împins pe tânărul Joseph Heller, să se înroleze în armata americană la 19 ani şi să lupte în Al Doilea Război Mondial ca pilot de bombardier pe frontul italian, pentru ca apoi să-i inspire o carte care l-a pus pe harta literaturii mari - romanul Catch-22.
Eroul lui Heller e Yossarian, pilotul unui bombardier B-25 al armatei americane care eliberează Italia de fascism, un ofiţer care pare să fi înnebunit pe front aşteptând să fie lăsat să se întoarcă acasă. Singura lui dorinţă e să scape cu viaţă dintr-un război care nu-i aparţine
Citeste mai departe »
Prima bere pentru femei interzisă bărbaţilor!
De vreo 3 ani aştept să-i plătesc unui amic o poliţă. Ziua aceea a sosit.
Omul din reclamă e acel prieten care, ajutat de un complice, m-a botezat cel mai urât blogger din România. Cine râde acum?
Muzica… şi atât
Am încercat mereu să nu-mi doresc lucruri care nu depind de mintea mea şi de mâinile care scriu aceste rânduri. E un principiu al naibii de constructiv şi n-am de gând să-l abandonez vreodată, dar am un of pe care n-am cum să-l alin de unul singur. Aşa că o să-l vărs aici, în faţa voastră, poate m-ajutaţi.
Vreau ca oamenii să revină la muzică adevărată. Care muzică? Muzica pură, muzica vibrantă, muzica primordială, muzica născută din voci şi instrumente. Ascultaţi-i oleacă pe băieţii ăştia, ceva mai bătrâni decât piramidele, cum zic ei de durere pe piesa asta, veche de 35 de ani
Citeste mai departe »
2011
A trecut cât a-i zice “Boc”. Asta am realizat, şocat, înainte de Crăciun şi până să mă lămuresc, s-a dus de tot.
2010 a fost un an greu, dar parcă a fost bun pe alocuri. Nu am muncit niciodată ca în anul care tocmai se termină, aşa că niciodată n-am fost mai obosit ca în acest interminabil decembrie. Mi-am dat seama că mă simt bine când muncesc şi că e ciudat să n-am nimic de făcut.
În noul an nu vreau să mă schimb în niciun fel, că tare m-am obişnuit cu mine. Intru în 2011 dorindu-mi să fiu un profesionist mai bun şi mult mai organizat, adică să continui ce am început anul ăsta. Vreau să inventez
Citeste mai departe »
Poveste fericită cu tâmplar
A fost o dată ca niciodată un copil talentat. Cum harul n-a fost dăruit vreodată cuiva fără un preţ, micuţul blondin era mut. Talentul lui era sculptura.
Crescând mare şi pletos a rămas tot talentat, dar a trebuit să se apuce de muncă. S-a făcut tâmplar şi tâmplar a rămas până la lungi plete blonde.
A plecat departe, că prost n-a fost niciodată. Acolo, departe, tâmplareşte şi azi, sub pseudonimul
Citeste mai departe »
Toate la timpul lor
Trec printr-un moment în care somnul îmi e cel mai bun prieten şi FM 2011 pare să fie unicul drog care mă scoate din agitaţia celei mai nesuferite luni din an şi îmi oferă o bulă de oxigen şi concentrare. Uzina mă stoarce serios de puteri zilele astea şi serile încerc să mi le petrec refăcându-mi forţele din cioburile de peste zi.
Nu mă pot concentra deloc la citit în ultima vreme. M-am apucat de Versetele satanice ale lui Salman Rushdie, dar n-am reuşit să trec de a zecea pagină. Nu-mi stă mintea acolo, chit că m-am prins ce comoară am în mâini, şi nu e prima oară. N-au trecut decât câteva săptămâni de când m-am chinuit să-l întâlnesc pe enigmaticul domn Kurt Vonnegut la Micul dejun al campionilor şi m-am declarat exasperat de stilul lui după vreo optzeci de pagini.
Citeste mai departe »
